Pregătiți de deszăpezire!

Dat fiind faptul că ne aflăm la finele lunii noiembrie și gradele încep ușor să se apropie de minus, ne-am pregătit serios pentru sezonul deszăpezirilor. Suntem pregătiți atât individual, ca cetățeni, cât și în calitate de echipă Diasil, responsabilă și atentă la siguranța cetățenilor din orașul Suceava. 

Pași precauți. Este important ca fiecare șofer să fie pregătit cu roți corespunzătoare anotimpului și să aibă în portbagaj o lopată extensibilă pentru orice eventualitate. Această precauție este valabilă mai ales în situațiile de ninsoare abundentă, contexte în care se va acționa cu prioritate pe arterele principale și mai apoi pe cele secundare. Este bine să știm că în astfel de momente echipajele nu au eficiență maximă.

De asemenea, după cum menționează și viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, pe pagina sa oficială de Facebook: asociațiile de proprietari au obligativitatea de a curăța țurțurii de gheață de la nivelul superior al blocurilor (dacă nu se descurcă, pot apela la I.G.S.U Suceava), iar trotuarele adiacente spațiilor comerciale ar trebui deszăpezite de agenții economici (hcl 155/2013 – amendă cuprinsă între 500 și 2000 de lei).

Grijă pentru mediu. Unul din motivele pentru care dorim să apelăm pe cât posibil și preventiv la soluții manuale tradiționale (lopata) este în scopul protejării spațiilor verzi. Anii trecuți, acest lucru a reprezentat o reală problemă, deoarece în scopul deszăpezirii, pe lângă nisip și sare, se utilizează substanțe care sunt nocive pentru iarbă, flori, arbori. Un singur exemplu de astfel de substanță este clorura de calciu. Primarul orașului Suceava declară (pentru Monitorulsv.ro) faptul că vrem să încercăm să intervenim manual la deszăpezire pe anumite zone, căutăm soluţii de protejare a spaţiilor verzi, poate chiar cu nailoane, dar că din păcate, încă nu s-a găsit o soluţie miraculoasă.

Ne preocupă mult și pe noi acest subiect, astfel că am căutat diverse metode prin care putem scuti spațiul verde de distrugere. Am ales să adaptăm utilajele la particularitățile străzii, adică, am poziționat sărărițele la un nivel mai apropiat de asfalt, să evităm împrăștierea sării pe borduri.

Contribuția noastră. La fel ca în anii trecuți, suntem responsabili pentru curățarea de zăpadă și gheață a străzilor și trotuarelor orașului Suceava. Dispunem de 26 de utilaje mari, echipate cu plug şi dispozitiv de împrăştiere a materialului antiderapant, la care se mai adaugă trei încărcătoare frontale, două motofreze de zăpadă, pentru trotuare, dar şi zece sărăriţe manuale, pentru trotuare înguste – după cum notează și Monitorulsv.ro. După o vizită din partea Primăriei Suceava la Diasil, domnul Ion Lungu declară că La ce am văzut pregătit aici, am încredere că vom trece iarna fără probleme. Suntem convinși de acest lucru, dat fiind faptul că avem la dispoziție 900 de tone de sare şi 150 de tone de nisip, adică material antiderapant suficient pentru deszăpezirea și dezghețarea întregului oraș și depășim numărul obligatoriu de 18 utilaje de intervenție, fapt care ne conferă și mai multă siguranță. Parcul Diasil a trecut de curând printr-o nouă dotare, iar toate utilajele sunt în stare bună de funcţionare, menționează Anton Curelariu, administratorul societății Diasil – pentru Monitorulsv.ro.

Suntem disponibili non-stop. Din data de 15 noiembrie 2017, asigurăm o linie de dispecerat non-stop, care să vină în ajutorul locatarilor orașului Suceava la orice oră este nevoie, în orice locație. Numărul la care că vă sfătuim să apelați cu încredere pentru situațiile care necesită intervenția utilajelor de deszăpezire în traficul rutier sau pietonal este: 0731 996 856.

Pe lângă acesta, Primăria municipiului Suceava pune la dispoziție propriul comandament de iarnă, problemele din trafic cauzate de ninsori, polei sau îngheţ putând fi transmise responsabililor din cadrul Primăriei Suceava la numărul de telefon 0230 212 696 int. 154 şi 254 sau pe e-mail, la adresa salubrizare@primariasv.ro.

 

Zile frumos înzăpezite!

 

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *